REÎNTOARCEREA LA TRADIŢII

«Pann, finul Pepelei cel isteţ ca un proverb» – după cum sublinia Mihai Eminescu, constituie un simbol pentru noi, pentru cultura românească, pentru vâlceni. Prezenţa sa în spaţiul spiritual al Oltului a lăsat urme adânci în conştiinţa noastră, în destinul acestor locuri străvechi, Ie-a înălţat, Ie-a înobilat.
Multe şi interesante sunt prezenţele lui Anton Pann la Râmnicu-Vâlcea. Poposea aici în urbea de sub Capela în fiecare vară. În 1826 este «profesor de muzichie» la Episcopia Râmnicului şi cântăreţ la Biserica «Buna-Vestire». Acum se petrece un episod erotic între el şi Anica – nepoata stareţei Platonida de la Mănăstirea Dintr-un Lemn.
În 1834 – soţia sa Anica ajunge la Râmnic „unde închinase o casă“. Peste doi ani îl găsim aici şi pe Anton Pann care asperă „că va găsi calea de înţelegere cu Anica“.
În 1837 „finul Pepelei“ este cântăreţ în strana Bisericii Buna- Vestire“. Focul groaznic îi mistuie o parte din oraşul de peste Olt şi cărţile lăsate spre vânzare.
Peste doi ani, în 1939, îşi îndreaptă din nou pasul spre Râmnic „de dorul fiicei sale Tinca la care ţinea foarte mult.“ Mişcarea revoluţionară din vara anului 1848 îl găseşte pe Anton Pann la Râmnicu Vâlcea într-un cadru sărbătoresc, la 29 iulie „dumnealui Anton Pann… au alcătuit o muzică vocală cu nişte versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal…“
Legăturile lui Anton Pann cu folclorul vâlcean sunt trainice. Numeroase cântece, care mai târziu vor intra în arhiva de folclor a ţării, sunt culese de scriitor în perioada şederii la Râmnic: „Cântec ce-i zic al Jianului“, „Cântec ce-i zic al Tunsului“, „Trece leica pe Colnic“ etc. După cum susţin unii comentatori lui îi aparţine şi „Imnul lui Bibescu“ (descoperit într-un manuscris la mănăstirea Bistriţa), cântat într-una din bisericile vâlcene. În drumurile sale poposea la vestitul bâlci de la Râureni, pentru ca la începutul lunii noiembrie a fost răpus de o boală necruţătoare.
Din foişorul casei de pe Ştirbei Vodă admira dealul Capela din apropiere, Inăteştii de pe apa Râmnicului, Zăvoiul, unde în vara anului 1848 va înscrie o pagină memorabilă: „Unii la Inăteşti afară / Îşi potolesc a lor pară / Şi de văd că nu le trece / Beau câte-o apă rece / Alţii pe la Cetăţuie / Merg focul să şi răpuie“ (fragment din poezia „La Râmnic“).
Pentru a cinsti memoria marelui şi talentatului „scriitor cu mai mult talent şi mai mult spirit“, instituţii de cultură, societăţi şi publicaţii îi poartă numele, îl consideră patronul lor spriritual. (Vezi Teatrul „Anton Pann“, Societatea Culturală „Anton Pann“, care a fost găzduită cu generozitate în casa cu foişor de pe Ştirbei Vodă unde acesta a locuit.
După cum se ştie, amenajarea spaţiului de la Casa „Anton Pann“ s-a făcut în mod special pentru societatea noastră (din care am făcut şi eu parte – fiind membru în cosiliul de administraţie).
Readucem în discuţie acest episod din dorinţa de a găsi înţelegere şi sprijin din partea Muzeului Judeţean Vâlcea, ca să ni se înlesnească (din lipsă de spaţiu) ca Societatea noastră să-şi desfăşoare aici şedinţele lunare şi reuniunile „Cenaclului artelor“, în încăperea ce şi-a legat numele de Societatea noastră.
Tot aici am dori să fim găzduiţi şi cu redacţia revistei noastre (editată de Societatea Culturală „Anton Pann“), „Povestea vorbei“.
Este un act reparatoriu, o punere în actualitate a unei tradiţii şi redimensionare a faptelor şi operei ilustrului scriitor Anton Pann, despre care Mihail Eminescu spunea că „Anton Pan era un scriitor cu mai mult talent şi mai de spirit decât o sută dintre ofticoşii care fac astăzi «esprit» prin gazete….“ („Timpul“, 13 decembrie 1877)
COSTEA MARINOIU

Cenaclul Călimăneşti

ALECU SANDA
Cunoscut epigramist, a publicat numeroase volume de epigrame. Membru al Cenaclului literar „A.E. Baconsky”. Preocupări literare: epigrama, poezia clasică, proza umoristică.

TRENUL UNIRII
Coboară un tren năvalnic de dincolo de gând,
Ascult din mersu-i ritmic a neamului vibrare.
Ecoul se revarsă în zare fredonând
De dincolo de lume, a timpului chemare.

Coboară către Alba pe plaiul ardelean,
Tăcută la fereastră se zbate o năframă
Zmulgând zădărniciei al timpului cadran
Spre soarele dorinţei, ca un fior ne-ndeamnă.

Vin trenuri după trenuri, din cele patru zări
La Alba, care-i astăzi măiastră panoramă.
Sublima-i strălucire scrutează depărtări
Cu raze aurite, cu mângâieri de mamă. >>>>>continuarea aici>>>>>

Ovidiu Stângă: „Vlastelinii“

Incaca din indepartatul veac al XIV-lea, de la inceputurile menţionărilor documentare, ştirile referitoare la intemeierea si dezvoltarea statelor feudale romaneşti mărturisesc despre schisma familiala ce a scindat casa voievozilor Basarabi.
Breşa care in final a dus la spargerea unităţii obiceiului cutumiar ce garanta stabilitatea succesiunii dinastice, pe meleagurile dunărene, a apărut la aproape trei sute de ani după Marea Schisma religioasa dintre reprezentantul apusului catolic, Papa de la Roma, si Patriarhul Ortodox al Răsăritului, de la Constantinopole. Aceasta ruptura avea loc cu aproape o suta de ani inainte de conflictele succesorale ale „Războiului celor doua roze”( 1450-1485), asa cum a fost numita lupta pentru putere ce a convulsionat intreaga Anglie, antrenând casele de York, Lancaster si Tudor.
Prin cutuma asocierii la scaunul voievodal, împreuna cu domnitorul, guverna si urmaşul sau, desemnat dintre membrii familiei casei domneşti a Basarabilor. Fiind si ruda cu Vodă, asociatul la domnie trebuia sa conducă tara după moartea voievodului, preluând sceptrul puterii si devenind cap al statului.
Naşterea acestei schisme a fost generata de imprej urările incerte in care a venit la putere cel ce va intra in istorie sub titulatura „Eu, de Hristos Dumnezeu invrednicitul, Domn autocrat creştin, marele Mircea voevod, din mila lui Dumnezeu, >>>>>Ovidiu Stângă>>>>>

Nicolae Moga: „Traian Bratu (1875-1940)“

Unul dintre cărturarii de seamă care a contribuit cu mintea, inima şi fsaptele la prestigiul şcolii româneşti a fost şi profesorul Traian Bratu, cel mai de seamă germanist al perioadei interbelice.
S-a născut la data de 25 octombrie 1875 în localitatea Răşinari, în familia lui Ion Bratu, care în 1973, se stabilise în Voineasa , pe Valea Lotrului din judeţul Vâlcea, „exercitând profesiunea de cârciumar şi oier.”
Primii ani ai copilăriei îi va pertrece în Voineasa , localitate de care va rămâne strâns legat pentru totdeauna. Primele clase ale şcolii, le urmează însă, în localitatea Răşinari, unde s-a remarcat la învăţătură, terminând cu calificativul general de „foarte bine”, ocupând „ locaţiunea 2 între 29 conşcolari” la sfârşitul anului 1885, după cum atestă” testimoniul”nr.13/1885, eliberat de Şcoala din Răşinari. Pe lângă limba română, aici învaţăşi limbile maghiară şi germană, ca materii obligatorii din prima până în clasa a patra.
A mers mai departe cu învăţătura de carte înscriindu-se la Liceul Maghiar de stat din Sibiu, pe care l-a absolvit în 1893, obţinând Diploma de Bacalaureat. >>>>>Nicolae Moga>>>>>

„Povestea Vorbei“, ediţia on-line

________________________________________________________________________

Revista de cultură POVESTEA VORBEI este fondată la Râmnicu Vâlcea apare în ediţia „pe hârtie“ având ca editor Societatea Culturală „Anton Pann“. Ediţia on-line este realizată prin colaborarea dintre această instituţie şi ARP – ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU, Bucureşti-România. Director editia on-line: ION MĂLDĂRESCU; contact e-mail: ion_maldarescu@yahoo.fr